Postul reprezintă abţinerea totală sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt. Cu privire la originea postului, părerile sunt împărţite. Postul este prezent în aproape toate religiile. Dacă, în cadrul anumitor convingeri religioase, postul este legat doar de aspectul igienic sau pur şi simplu fizic, alimentar, în creştinism – şi nu numai – postul îmbracă un caracter religios. Postul alimentar, coroborat cu rugăciunea şi cu practicarea virtuţii, înlesneşte dialogul cu Dumnezeu.
În Sfânta Scriptură, găsim referiri cu privire la postul obştesc, pentru care Dumnezeu dă reglementări precise (Postul din Ziua Curăţirii sau a Ispăşirii -, ziua a zecea, din luna a şaptea – Lev. 16.29 şi Lev. 23.32, Posturile din lunile a patra, a cincea, a şasea şi a zecea, cel din ajunul Sărbătorii Purim etc. – Zaharia 7.5, Estera 9.31), dar şi la posturile particulare (Postul de 40 de zile, pe care l-a ţinut Moise, înainte de a primi Tablele Legii, pe Muntele Sinai – Ieş. 34.28 -, Postul de 3 săpămâni, pe care l-a ţinut Daniel, în Babilon – Dan. 10.2-3, etc., Postul de 40 de zile, pe care l-a ţinut Mântuitorul, la începutul activităţii publice – Matei 4.2 -, postul practicat de Sfinţii Apostoli – Fapte 9.9, 13.2-3, etc.).
În Creştinism, postul capătă un caracter spiritual – în sensul că acesta nu constă doar în abstinenţa de la mâncare şi băutură -, ci reprezintă mai degrabă o strădanie permanentă ca trupul să fie condus de către suflet şi nu invers; o strădanie permanentă că toate patimile şi poftele, instinctele şi pornirile inferioare ale trupului să fie estompate, până la eradicare, prin guvernarea spiritului. Postul joacă un rol covârşitor în renaşterea permanentă spre viaţa veşnică, în actualizarea botezului primit, în „eliberarea” lui Hristos, Cel primit în inima noastră, la Botez, pentru a lucra cele sfinte, în sufletul şi în trupul nostru.
Prin post, ne curăţim de ceea ce este grosier în viaţa noastră, de ceea ce ne trage la pământ şi, în felul acesta, ne apropiem de modul de vieţuire al îngerilor, căci „nici Dumnezeu, nici îngerii nu au nevoie de hrană” (Sf. Simeon al Tesalonicului). Din această pricină, de obicei, postul se încheie prin Sfânta Împărtăşanie (Cuminecarea cu Sf. Trup şi Sf. Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos), aceasta reprezentând o adevărată încununare a strădaniei depuse. Însă, Sf. Împărtăşanie trebuie să fie cât mai deasă, nu doar în cele 4 Posturi de peste ani, pentru că Sfânta Cuminecare, nu este doar o încununare a efortului spiritual depus de către credincios, ci şi singurul medicament, care se administrează, în vederea sănătăţii şi a vieţii celei veşnice. Astfel că, duhovnicul va avea în vedere deopotrivă aceste două aspecte ale Sfintei Împărtăşanii şi va acţiona ca atare, în dialogul cu credinciosul.
Felurile postirii
Postul poate fi împărţit, după mai multe criterii:
După asprimea lui:
a) Post integral (total) sau ajunare – abţinerea completă de la orice fel de mâncare şi băutură, pe un anumit timp (vezi: Moise pe Sinai – Ieş. 24.18, Sf. Ilie – III Regi 19.8, Mântuitorul Hristos – Luca 4.1-2);
b) Post negru (xirofagie) – se îngăduie numai consumarea de hrană uscată: pâine, fructe uscate sau seminţe, legume şi apă. (Sf. Ioan Botezătorul, în pustiul Iordanului – Matei 3.4, Marcu 1.6);
c) Post comun sau obişnuit – se admite consumarea mâncărurilor gătite, din alimente de origine vegetală (inclusiv untdelemn), fiind exclus orice aliment de origine animală (inclusiv peştele).
d) Post uşor (dezlegare) – se îngăduie consumul de peşte, precum şi de vin şi untdelemn, mai ales în perioadele de post aspru (avem dezlegare la Bunavestire şi la Florii, în timpul Postului Paştilor, la Schimbarea la Faţă, în timpul Postului Sfintei Marii).
După extensiunea lui (după numărul celor care postesc):
a) Post general (de obşte) – atunci când este ţinut de întreaga Biserică;
b) Post local (regional) – atunci când este ţinut doar de o parte a unei Biserici (se practică acest post în vreme de calamitate naturală sau din pricina vreunei nevoi spirituale);
c) Post particular (personal) – ţinut de fiecare credincios în parte, după nevoile spirituale proprii şi conform cu ritmul spiritual propriu.
După durata lui
a) Post de o zi – toate miercurile şi vinerile de peste an (excepţie fac cele însemnate în calendar cu „harţi”), Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august). În unele pravile (reglementări) călugăreşti, se recomandă, mai ales călugărilor, şi ziua de luni, ca fiind zi de post.
b) Post de mai multe zile (cele 4 posturi de peste an):
– Postul Naşterii Mântuitorului (Postul Crăciunului): 40 zile – 15 noiembrie-24 decembrie;
– Postul Sfintelor Paşti: 7 săptămâni
– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatuliu sec de brânză)-sâmbăta din Săptămâna Patimilor;
– Postul Sfinţilor Apostoli: are extensie variabilă – luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor-29 iunie (inclusiv, dacă această zi este miercuri sau vineri. În acest caz se dă dezlegare la peşte).
– Postul Adormirii Maicii Domnului (al Sântă-Măriei): 1 august-14 august (de asemenea, dacă ziua de 15 august este miercuri sau vineri, ca şi în cazul Postului Sf. Apostoli, se dă dezlegare doar la peşte).
Postul Sfinţilor Apostoli este rânduit de către Biserică, în cinstea celor doi corifei ai Apostolilor şi în amintirea faptului că, înainte de a întreprinde acte mai importante, cei doi posteau (Fapte 13.2; 14.23). În acelaşi timp, Postul Sfinţilor Apostoli, fiind precedat de Sărbătoarea Rusaliilor, reprezintă şi un act omagial, de mulţumire, pentru darurile primite prin Pogorârea Sfântului Duh, acelaşi Duh, Care s-a pogorât la Cincizecime, peste Apostoli şi Care, în fiecare an, se pogoară peste Biserică, oferind daruri credincioşilor. Din acest motiv, acest post, învechime, mai era numit şi Postul Cincizecimii. Informaţii cu privire la ţinerea acestui post avem în Constituţiile Apostolice (sec. IV), la Sf. Atanasie cel Mare, Teodoret al Cirului şi Leon cel Mare. După aceste informaţii, se pare că Postul Cincizecimii, ulterior al Sfinţilor Apostoli, era ţinut doar în cercurile monahale şi, mai tâziu, extinzându-se şi la credincioşii din lume.
Dacă celelalte Posturi de peste an au o perioadă fixă, Postul Sfinţilor Apostoli are o durată variabilă, în funcţie de data Sărbătorii Paştilor. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi se încheie în ziua de 28 iunie, inclusiv. Dacă ziua de 29 iunie (Sf. Apostoli Petru şi Pavel) este o zi de miercuri sau vineri, atunci postul se prelungeşte şi în această zi, dându-se dezlegare doar la peşte, vin şi untdelelmn.
Ca fel de postire, Postul Sfinţilor Apostoli este mai uşor decât cel al Paştilor, dar mai aspru, decât cel al Crăciunului. După Pravila Mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume, fără untdelemn; marţi şi joi – legume cu untdelemn (şi vin); sâmbătă şi duminică este dezlegare şi la peşte. Dezlegare la peşte se dă şi în zilele de luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui Sfânt cu Doxologie Mare (în calendar, în această zi avem „cruce neagră”), iar când sărbătoarea unui astfel de Sfânt cade miercuri sau vineri, se dă dezlegare doar la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie), se dă dezlegare la peşte, untdelemn şi vin, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul cel Mare, luni, miercuri şi vineri, se mănâncă mâncare uscată, o dată în zi, după Vecernie. În celelalte zile, se posteşte aşa cum menţionează Pravila Mare.
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) Sfinţii Apostooli Petru şi Pavel au fost martirizaţi la Roma, în timpul persecuţiei lui Nero, în anul 67. Aceşti Sfinţi au ca dată de preznuire ziua de 29 iunie, zi comună, care reprezintă data transferării moaştelor lor la locul numit ad catacombas, de pe Via Appia din Roma, în anul 258. La Roma, această zi era sărbătorită cel puţin din vremea lui Constantin cel Mare. De aici a trecut destul de repede (chiar în cursul secolului IV) şi în Răsărit, unde este sărbătorită cu deosebită solemnitate, mai ales din sec. al VI-lea.