DICȚIONAR

RUGĂCIUNE – (din limba latină rogatio, -nisrugă, rugăciune, stăruinţă), stare de înălţare duhovnicească, în care omul îşi îndreaptă sufletul, mintea şi voinţa către Dumnezeu; act fundamental al cultului creştin, în care omul stă, duhovniceşte, în legătură cu Dumnezeu. Sfânta Scriptură cuprinde modele de rugători şi rugăciune: rugăciunea lui Avram (Facere 18.23-32), rugăciunea lui Ilie (III Regi 18.36-37), rugăciunea Sfinţilor Apostoli (Fapte 2.42). Însuşi Mântuitorul S-a rugat (Ioan 17.1-26), dând tuturor şi cel mai bun model de rugăciune: „Tatăl nostru…” (Matei 6.9-13). Sfinţii Părinţi au numit rugăciunea „ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu” şi „urcuşul minţii către Dumnezeu” (Evagrie Monahul), „convorbire cu Dumnezeu” (Sfântul Grigorie de Nyssa), „înălţarea minţii către Dumnezeu” (Sfântul Ioan Damaschin), „însoţirea şi unirea omului cu Dumnezeu” (Sfântul Ioan Scărarul), „hrana firii sufletului” (Sfântul Isaac Sirul), „lumină sufletului” (Cuviosul Isaia Pustnicul), „cheia împărăţiei cerurilor” (Ilie Ecdicul). În cultul creştin, după locul unde se face, rugăciunea este publică sau obştească (săvârşită prin slujbele de la biserică) şi particulară sau personală (pe care o împlineşte fiecare creştin, la casa lui). După conţinutul ei, rugăciunea este de laudă (când Domnul Dumnezeu este slăvit pentru atotputernicia şi înţelepciunea Lui), de mulţumire (când   se înalţă rugăciuni Domnului pentru binefacerile primite de la El), de cerere (când se cere Domnului ajutor pentru mântuire sau ceva folositor pentru viaţa noastră). O categorie specială o constituie rugăciunea de pocăinţă. În cultul creştin public (slujbele de la biserică), întâlnim atât rugăciuni de laudă, rugăciuni de cerere, cât și rugăciuni de mulţumire. Pentru diverse prilejuri din viaţa creştinului, preotul citeşte rugăciuni adecvate, din cartea numită Molitfelnic. Credincioşii pot citi rugăciuni de laudă, de mulţumire sau de cerere din cartea de rugăciuni, din Ceaslov sau din Psaltire.

Comentariile nu închise.

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑