PROSCOMIDIE (proskomidh, h, de la proskomizein, care înseamnă a aduce, a pune înainte, a oferi), este rânduiala pregătirii şi binecuvântării Cinstitelor Daruri, adică a pâinii şi vinului, pentru jertfa liturgică, adică pentru săvârşirea Sfintei Euharistii. Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii, fiind săvârşită în Sfântul Altar, în timpul Utreniei sau înaintea săvârşirii acesteia. Proscomidia se săvârşeşte numai de către preot, fără particparea credincioşilor, în taină.
Rânduiala Proscomidiei constă în pregătirea şi binecuvântarea darurilor de pâine şi vin, aduse de credincioşi, pentru Sfânta Jertfă. Rugăciunea de aducere a jertfei sau Rugăciunea Proscomidiei, este partea cea mai importantă a rânduielii Proscomidiei, prin ea, pâinea şi vinul aduse de credincioşi, primind caracterul de daruri pentru jertfa euharistică.
Materia jertfei aduse pentru Sfânta Liturghie, în cadrul rânduielii Prosocmidiei, este pâinea şi vinul, amestecat cu apă, materii pe care Însuşi Mântuitorul Hristos le-a folosit la Cina cea de Taină. Astfel, pâinea alcătuită din mulţimea boabelor de grâu, şi vinul din mulţimea boabelor de struguri, sunt chipul comuniunii duhovniceşti care îi leagă între ei pe toţi membrii Bisericii. Biserica este trupul lui Hristos, trupul tainic al Domnului, în care stau uniţi în iubire toţi credincioşii care fac parte din cadrul ei.
Darurile credincioşilor (pâine, apă şi vin), aduse de către ei la Sfântul Altar, sunt chipul participării lor concrete la săvârşirea Sfintei Jertfe, care se aduce de către preot la Sfânta Litrughie. În Biserica Ortodoxă, la Sfânta Liturghie este întrebuinţată pâine dospită (artoς, o), întrucât astfel de pâine a folosit şi Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină, care a avut loc în joia dinaintea Paştelui iudaic. Pâinea folosită la Proscomidie se numeşte prescură. Pentru rânduiala Proscomidiei sunt întrebuinţate 5 prescuri. Din prima prescură preotul scoate Agneţul, adică părticica de pâine în formă pătrată (având însemnate pe ea literele IIS, HS, NI, KA, adică Iisus Hristos învingătorul sau învinge pururea), care se va transforma în cadrul Sfintei Liturghii, în momentul chemării Sfântului Duh, în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Din celelalte prescuri se vor scoate miridele (părticele mici din pâine): mirida pentru Maica Domnului, care se aşează în dreapta Sfântului Agneţ (stânga cum privim noi); cele 9 miride întru cinstirea celor nouă cete de sfinţi, care sunt aşezate în stânga Sfântului Agneţ (Sfinţii îngeri, Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi, Sfinţii Mucenici şi Muceniţe, Sfinţii Cuvioşi şi Cuvioase, Sfinţii Doctori fără de arginţi, Sfinţii drepţii, dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana şi Sfinţii prăznuiţi în ziua liturgică în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, şi în fine, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Vasile cel Mare, a căror Liturghie va fi săvârşită în ziua respectivă; miridele pentru episcopul locului, conducătorii ţării şi ctitorii bisericii, care sunt aşezate dedesuptul Sfântului Agneţ, precum şi miridele pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, aşezate în partea stângă şi, respectiv, în partea dreaptă, în partea de jos a Sfântului Disc.
La finalul rânduielii Prosocmidiei, deasupra Sfântului Disc se aşează steluţa. După aceasta, darurile de pâine şi vin de pe Sfântul Disc şi din Sfântul Potir sunt acoperite cu Sfintele acoperăminte sau procoveţe. Apoi, Darurile sunt tămâiate şi se rosteşte Rugăciunea de binecuvântare a lor. Din acest moment ele sunt „primite în jertfelnicul cel mai presus de ceruri”, adică în Sfânta Sfintelor cea mai presus de ceruri, începând să devină, din simple daruri, Cinstite Daruri, pentru ca mai apoi, la Prefacere, în cadrul Sfintei Liturghii, ele să devină Sfinte Daruri.
Privită istoric, rânduiala Proscomidiei, a existat în rânduiala Liturghiei creştine primare. Ea n-a avut însă forma dezvoltată pe care o are astăzi. În primele patru sau cinci veacuri, rânduiala primirii şi pregătirii Darurilor de pâine şi de vin pentru Sfânta Liturghie avea loc în momentul corespunzător astăzi Heruvicului sau Ieşirii cu Cinstitele Daruri. Darurile erau aduse acum numai de către credincioşii botezaţi, şi care nu se făceau vinovaţi de păcate grele, aceştia putând rămâne până la sfârşitul Liturghiei, împărătşindu-se cu Sfintele Taine. Aceştia prezentau darurile lor diaconilor, odată cu pomelnicele lor. Diaconii le puneau în încăperea specială a Sfântului Altar, numită Prosocmidiar. La timpul potrivit, diaconii alegeau cele mai bune pâini pentru săvârşirea Sfintei Jertfe, aducându-le pe Sfânta Masă a Altarului, unde episcopul sau preotul le binecuvânta ca Daruri pentru Sfânta Jertfă, printr-o rugăciune pe care o rostea asupra lor, înainte de a le sfinţi. Prin sec. VI-VII a avut loc transferarea rânduielii Prosocmidiei, din locul ei originar, în locul pe care-l are astăzi, adică înaintea începutului propriu-zis al Sfintei Liturghii. Acest proces a fost unul lent, care a început, mai întâi sporadic încă din sec. V, şi care s-a generalizat mai apoi într-un lung interval de timp, care se sfârşeşte înainte de sec. VIII. Cauzele acestei mutaţii au fost în special dispariţia disciplinei penitenţiale, fapt potrivit căruia cei cu păcate grele, care nu se puteau împărtăşi din acestă pricină în cadrul Sfintei Liturghii, nu mai erau obligaţi să părăsească locaşul Bisericii, putând rămâne aici până la sfârşitul acesteia, dar şi dezvoltarea crescândă a rânduielii Proscomidiei, ceea ce nu mai îngăduia săvârşirea ei în mijlocul Sfintei Liturghii. În acest context nou creat, credincioşii nu mai erau obligaţi să aştepte timpul respectiv, din cadrul Liturghiei, pentru a-şi aduce darurile la Altar, putând să facă acest lucru şi mai devreme, adică chiar de la sosirea lor în Biserică. Odată cu aceste mutaţii, Prosocmidia îşi schimbă şi locul unde era săvârşită. Astfel, binecuvântarea darurilor nu se mai săvârşeşte la Sfânta Masă, ci pe o masă mai mică din stânga Sfintei Mese, în încăperea specială numită Prosocmidiar. La început, se alegeau pentru săvârşirea Sfintei Liturghii pâini întregi, care nu se deosebeau cu nimic, ca formă şi mărime, de cele întrebuinţate în mod obişnuit. Aceste pâini erau necesare pentru împărtăşirea întregului popor care participa la săvârşirea Sfintei Liturghii. În timp însă, împuţinându-se numărul celor care se împărtăşeau, s-a ajuns la folosirea unei singure pâini, iar mai apoi pâinea aceasta s-a micşorat treptat, luând forma prescurii de astăzi. Cu timpul însă, n-a mai fost necesară nici o prescură întreagă, pentru pregătirea Sfântului Trup, începând să fie înscrisă pe prescură forma pătrată a Agneţului IS HS NI KA. Aşa s-a ajuns la formarea primei părţi a rânduielii Proscomidiei, adică rânduiala scoaterii Agneţului, formând partea cea mai importantă a slujbei. Rânduiala pregătirii Sfântului Agneţ este amintită încă din sec. VIII în Comentarul liturgic al Sfântului Gherman I al Constantinopolului. Unele amănunte ale ritualuilui pregătirii Agneţului şi a potirului se adaugă până în sec. XIV, fiind definitiv stabilite de Filotei, patriarhul Constantinopolului în Rânduiala sau Călăuza Sfintei Liturghii, lucrare în care apare cea dintâi descriere amănunţită a rânduielii Prosocmidiei, în forma cea mai apropiată de cea actuală. Miridele derivă din pomenirile nominale, care aveau loc la început la Sfânta Masă, îndată după prefacere. La început era adusă o prescură pentru fiecare nume pomenit. Mai târziu însă s-a socotit de ajuns scoaterea unei singure părticele pentru fiecare nume pomenit, fiind aşezată pe Sfântul Disc.
În rânduiala actuală a Sfintei Liturghii, perisistă unele elemente ale vechii Prosocomidii sau a aducerii Darurilor. Cel mai important dintre acestea este rugăciunea pe care preotul o citeşte în taină după Ieșirea cu Cinstitele Daruri, adică după aşezarea acestora pe Sfânta Masă, înscrisă în Liturghier ca fiind Rugăciunea punerii-înainte. Aceasta nu este altceva decât rugăciunea cu care în vechime episcopul sau preotul binecuvânta darurile de pâine şi vin aduse de diacon din Proscomidiar, pe Sfânta Masă.
Proscomidiarul şi rânduiala în sine a Prosocmidiei, închipuieşte în chip mistico-simbolic peştera, staulul sau ieslea în care S-a născut Mântuitorul, dar şi Golgota, adică locul Răstignirii Sale.
Privind în sens mistico-simbolic semnificaţia rânduielii Prosocmidiei, miridele scoase în cadrul rânduielii Prosocmidiei, care sunt aşezate în jurul Sfântului Agneţ, sunt chipul Bisericii triumfătoare şi al Bisericii luptătoare. Astfel, chipul Bisericii triumfătoare sau al Bisericii cereşti, sunt miridele scoase mai întâi, pentru Maica Domnului, aşezată în dreapta Sfântului Agneţ, deci de-a dreapta Fiului ei; apoi miridele scoase pentru cele nouă cete de sfinţi, împărţiţi după cele nouă cete îngereşti, aşezate de-a stânga Sfântului Agneţ. Chip al Bisericii biruitoare, adică al celor de pe pământ, care se luptă pentru aşezarea lor în Împărăţia Cerească sunt miridele scoase pentru episcopul locului, conducători şi ctitorii Bisericii, pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, miride care sunt aşezate în partea inferioară a Sfântului Disc, deci dedesuptul Sfântului Agneţ. Sensul acesta eclesiologic al slujbei Prosocomidiei este arătat şi de Sfântul Simion al Tesalonicului: „Am înţeles cum prin această dumnezeiască închipuire şi istorisire a Sfintei Prosocmidii, vedem pe Iisus şi întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi viaţa cea veşnică. El este în mijloc prin Agneţ, iar Maica Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar dedesupt întreaga adunare a credincioşilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit”.
Sfântul Agneţ şi miridele sunt scoase din cele 5 prescuri cu ajutorul copiei (un cuțit special, în formă de vârf de lance), care semnifică suliţa cu care a fost împunsă coasta Mântuitorului Hristos.
Steluţa aşezată deasupra Sfântului Disc, spre finalul rânduielii Proscomidiei, semnifică steaua care a fost văzută pe cer de către magi la Naşterea Mântuitorului Hristos. De aceea, preotul, atunci când aşează steluţa deasupra Sfântului Disc, rosteşte cuvintele: „Şi venind steaua a stat deasupra locului unde era Pruncul”.
Ţinând cont de dubla semnificaţie a Proscomidiei şi a Proscomidiarului (Betleem şi Golgota), acoperămintele Darurilor semnifică scutecele în care a fost înfăşat Pruncul Iisus după naştere dar şi giulgiurile în care a fost învelit Trupul Domnului, înainte de a fi pus în mormânt.
Tămâierea Darurilor din partea finală a slujbei semnifică darurile de tămâie şi smirnă, aduse de magi la Naştertea Domnului, dar şi aromatele cu care a fost îmbălsămat Trupul Mântuitorului Hristos.
DE REȚINUT este faptul că pomenirea credincioșilor, nominal (adică rostirea fiecărui nume în parte), este cea mai importantă rugăciune, care se poate face pentru cineva (viu sau trecut în veșnicie). Toate aceste miride scoase cu prilejul pomenirii credincioșilor, la un moment dat, vor fi puse în Potirul, în care se află Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Or, este firesc să înțelegem cât de mult se bucură sufletele celor pomeniți, atunci când, prin pomenirea la Proscomidie, se scaldă în Sângele purificator al Mântuitorului.
DE ACEEA, recomandăm ca pomelnicele să fie date Preotului spre pomenire, mai devreme, înainte de începutul Sfintei Liturghii.